Blue Monday e o cascadorie de PR, ca multe alte “sărbători” sau zile internationaționale, dar îmi dă ocazia să scriu un articol, așa că nu mă plâng.
Au trecut deja vreo 2 săptămâni din noul an, suficient timp ca să ne revină toate țiglele pe casă și să ne trezim la realitate.
La final de an, ne ia așa un val de responsabilitate și promitem marea cu sarea. Zicem că o să mergem la sală, că o mâncăm sănătos, că anul ăsta chiar o să scăpăm de obiceiurile alea nașpa, că o să citim mai mult și că o să facem bani mulți. Ne zicem că anul ăsta o să fie anul nostru. Cel mai bun an ever.
Așa sunt și eu. Nu vă imaginați că eu sunt diferit. Mă uităm acum pe niște chestii pe care le-am scris undeva între Crăciun și Revelion. Doamne ce naiv puteam să fiu. Sau optimist? Neînfricat ca vițelul ce nu se teme de lup, după cum zice un proverb.
Teoria motivațională zice să îți faci obiective pe noul an, că fără obiective viața e pustiu și cum vrei tu să devii cel mai șmecher din curtea școlii fără obiective? Eventual obiective SMART, din alea cu multe sume și procente, că doar tu ești un business și trebuie să te tratezi ca un business. Și probabil că una din personalitățile tale e CEO-ul, una e COO și eventual ai un întreg board administrativ ce îți coordonează viața în căpșorul ăla simpatic al tău.
Nu mă înțelegiți greșit, și eu fac din astea. Eu cu mine și celalte voci stăm și stabilim în fiecare an ce vom face în anul care vine. Și de obicei fac asta de vreo 2-3-12 ori pe an. De revelion, de ziua mea și în fiecare început de luna. Da’ încep să ajung la concluzia că mai toate obiectivele și planurile astea sunt degeaba și inutile.
De cele mai multe ori noi avem tendința să ne supra estimăm potențialul. Nu avem o viziune realistică asupra vieții noastre. Și de cele mai multe ori suntem al naibii de optimișți cu ceea ce vrem să facem. Mai ales în perioada asta de final de an, sau început de luna. Sau în fiecare duminică ce zicem “De mâine schimb foaia”. Suntem odihniți, am băgat mâncărică bună și căpătăm puteri și încredere. Nu că ar fi ceva greșit cu încrederea.
Dar când se termină pauză, revine realitatea. Ne întoarcem la muncă. Revine rutina. Revin problemele și stresul. Și nu mai ai timp să mergi la sală în fiecare zi. Nu te mai trezeșți dis-de-dimineață ca să citeșți. Fiindcă ești rupt de la muncă. Fiindcă ai responsabilități. Și așa îți dai seama că ți-ai propus prea mult. Că nu ai timp să le faci pe toate.
Și uite așa devii depresiv. Când realizezi că nu o să faci tot ce vrei. Că nu poți să faci tot ce vrei! Și începi să crezi că viața e nașpa, că toți din jurul tău sunt nașpa și mai ales tu ești nașpa. Și începi te enervezi. Te uiți oglindă și îți zici că eșți prost. Fiindcă ți-ai încălcat promisiunile cu ține. Nu vrei să recunoști că ai dat greș. Dai vina pe ține de azi că nu te ridici la așteptările de ieri. Și pui presiune pe tine de mâine.
De aia nu prea îmi place să fac planuri. Deși sunt al naibii de bun la asta. Am ajuns să mă concentrez să fiu cea mai bună versiune a mea în fiecare zi. Și simt că am mai multă energie așa. Adică îmi fac planuri, da’ realizez că există o șansă că ele să nu fie îndeplinite. Și asta e ok. Eu sunt responsabil doar de acțiunile mele. Nu și de rezultatul lor. Nu poți să controlezi rezultatul. Niciodată. Rezultatul la orice acțiune este în mâna universului și al hazardului.
Acum, voi puteți să faceți cum vreți, dar pentru mine viziunea asta funcționează. Mă ghidez după steaua nordului și încerc să merg în ritmul meu. Știu că o să ajung undeva, cândva. Sau poate că nu. Dar știu că n-are nici un sens să mă grăbesc.