Sfârșit de vară

Vara lumea de obicei se gândește la vacață, plecat la mare sau la munte, relaxare, grătare și alte nebunii. Pentru mine vara asta a însemnat muncă. Multă muncă. La job, pentru mine și proiectele mele personale. 

La job știam deja că n-o să am vacanță, fiindcă singur am luat decizia să nu-mi iau concediu. Dar sincer să fiu nu mă așteptam să fie o vară așa plină de evenimente. Am angajat 15 oameni noi în echipă. Și ca să îi găsim pe cei 15 oameni, cred că am trecut prin aproape dublu număr de interviuri. Au fost săptămâni în care am avut și 2-3 interviuri pe zi. 

Și odată ce au început să vină oamenii în echipă, am început să le fac și training. O activitate ce mi-a solicitat capacitățile mentale din nou. E foarte important ca eu, cel care ține trainingul, să dau informațiile corecte și complete și să fiu prezent acolo tot timpul. Și asta e istovitor.

Dar toate astea le așteptam la muncă. Mă așteptam la interviuri și la traininguri. La ce nu mă așteptam e să fiu promovat. Din team leader în manager. A fost o surpriză plăcută și a mai indulcit un pic oboseala din ultima vreme.

Dar pe langă ceea ce s-a întâmplat la muncă, am avut și un proiect personal mai mare. Un proiect ce mi l-am pus eu într-o zi prin iunie pe hârtie și l-am dat un nume de cod “Summer of Stefan”. Am stat și m-am gândit tot ce vreau eu să fac vara asta și mi-am pus vreo 6 obiective ce vroiam eu să le duc la bun sfârșit până la final de vară.

Din toate obiectivele am reușit să duc doar unul la bun sfârșit. Unul l-am îndeplinit pe jumătate. Și unul l-am transformat în altceva. De restul nici n-am reușit să mă ating.

Ce-am reușit să duc la bun sfârșit, a fost să termin un curs de Data Analytics (despre care v-am povestit un pic aici). M-am simțit ca un elev sau student din nou. Aveam program de învățat în fiecare zi, între 30 de minute și o oră pe zi. Când m-am văzut cu certificatul în mână eram în a nouălea cer. 

Vara asta am mai vrut să și slăbesc 7 kilograme. Nu știu exact cum am ajuns la acest obiect de 7 kilograme, da’ așa mi-am pus eu pe hârtie. N-am reușit să slăbesc 7. Am slăbit doar vreo 4 și sincer, nu pot să fiu supărat din cauza asta. De când cu pandemia eu sunt într-un rollercoaster cu greutatea și anul asta e prima oară în ultimii doi ani când greutatea mea tot scade de la începutul anului.

Am început recent și un newsletter. Un proiect de mare, de lungă durată și care îmi ocupă mult timp. Mai mult timp decât mă așteptam. Credeam că va fi ușor să iau știrile cele mai importante din săptămână și să le dau un send. Nu e chiar așa. Dar, rafinez procesul încetul cu încetul, îmi dau seama unde și cum trebuie să lucrez. Și sunt sigur că voi ajunge cu newsletterul ăsta acolo unde vreau eu să ajung. Vă aștept pe eccv.substack.com cu un subscribe. 

După cum ziceam o vară nebună. Plină de ups and downs. Urmează o toamnă cel puțin la fel de intensă. O să vă mai povestesc pe aici pe blog cum mai merge treaba. 

Dacă ți-a plăcut articolul, dă un share.