Arta de a te trezi devreme

De când mă știu m-am tot trezit devreme.

Când locuiam la țară mă trezeau găinile, sau vacile ce plecau pe imaș. Când m-am mutat la oraș, trebuia sa fiu în clasă la ora 7 dimineața. Viața m-a transformat într-un om ce se trezește devreme.

Dar ce înseamnă aceste devreme? Fiecare din noi avem un ritm propriu și devreme este diferit pentru fiecare. Pentru mine devreme înseamnă să mă trezesc la ora 6 dimineața, cel târziu. De obicei prefer să fiu treaz pe undeva pe la 5. Am avut o perioadă în care mă trezeam și la 4, dar acum parcă nu îmi mai vine să fac asta (poate în viitor).

(more…)

Continue ReadingArta de a te trezi devreme

Nu mai vreau sa schimb lumea

pixabay.com

Ce vrei să faci? Unde vrei să te ajungi?

Ce vrei să faci? Unde vrei să te ajungi?

Am câteva săptămâni de când întrebările astea două îmi stau pe creier. Am adormit cu ele în gând și tot cu ele m-am trezit.

în romanele wuxia și manga, personajele principale au nevoie de câte un power up din când în când. Se antrenează, meditează, se luptă cu mulți inamici, doar, doar ar reuși să treacă peste nivelul care sunt acum. Uneori încearcă să renunțe, e grea și sisifică încercarea lor de a-și depăși nivelul existențial. Dar, într-un final, reușesc.

Cam așa mă simt și eu acum.

(more…)

Continue ReadingNu mai vreau sa schimb lumea

Biroul de după muncă

Este vineri seara, ora 17:45. Mă aflu într-un Starbucks și scriu. A devenit un obicei în ultimele două săptămâni să fac asta. După muncă, dacă mai am energie și putere mentală, în loc să mă duc acasă, îmi îndrept pașii, încet dar sigur, spre un Starbucks. Îmi iau un ceai (sau o cafea), deschid laptopul și mă apuc să scriu sau să lucrez la ce mi-am propus.

(more…)

Continue ReadingBiroul de după muncă

Jurnalul unui om lenes (1)

Sunt leneș.

Așa sunt de când mă știu. O putoare, cum mai obișnuia mama să-mi spună când eram mic, atunci când nu-mi făceam curat în cameră. Eu ridicam din umeri și o lăsam în legea ei. Și nici azi nu-mi fac curat în cameră.

Hainele îmi stau împrășitiate peste canapea, două perechi de șosete au cucerit podeaua, iar undeva mai in spate, două pungi pline de cumpărături așteaptă să fie golite. Stau într-o garsonieră mică și murdară. Și îmi este lene să îmi fac curat. (more…)

Continue ReadingJurnalul unui om lenes (1)

Life is full of opportunities

I’ve read somewhere that opportunities arrives for those that are prepared for them. 

And I believe that is true. You can’t take advantage of an opportunity if you are not ready to for it, either with the skills that you have or either with your mindset. And if you are not prepared to take it, can we really call it an opportunity? Because an opportunity is “a time or set of circumstances that makes it possible to do something“(Oxford Dictionary).  (more…)

Continue ReadingLife is full of opportunities