Anarhismul, alternativa de care avem nevoie?

Ordinea Mondială se schimbă.

Nu este o teorie a conspirației, ci un fapt real. Anul acesta vor fi alegeri în peste 50 de țări, iar schimbările economice și sociale din ultimii ani dau semne de schimbări radicale ale status quo-ului.

Urmăresc cu destul de mult interes ceea ce se întâmplă în lume și observ un trend de centralizare a puterii statelor și guvernelor. Libertățile individuale devin îngrădite încetul cu încetul. Nu pot să nu mă gândesc la metafora broaștei fierte; o știți și voi cu siguranță, dacă pui o broască în apă clocotită, va sări din apă imediat, dar dacă o pui în apă rece și lași apa să fiarbă, broasca va sta liniștită la fiert.

Cu astfel de gânduri am descoperit anarhismul. Anarhismul este o ideologie politică despre care nu prea se discută la noi în țară. În SUA este direct demonizată, dar sunt și țări precum Spania, unde este un curent destul de respectat.

(more…)

Continue ReadingAnarhismul, alternativa de care avem nevoie?

Blue Monday, planuri și acordeoane

Blue Monday e o cascadorie de PR, ca multe alte “sărbători” sau zile internationaționale, dar îmi dă ocazia să scriu un articol, așa că nu mă plâng.

Au trecut deja vreo 2 săptămâni din noul an, suficient timp ca să ne revină toate țiglele pe casă și să ne trezim la realitate.

La final de an, ne ia așa un val de responsabilitate și promitem marea cu sarea. Zicem că o să mergem la sală, că o mâncăm sănătos, că anul ăsta chiar o să scăpăm de obiceiurile alea nașpa, că o să citim mai mult și că o să facem bani mulți. Ne zicem că anul ăsta o să fie anul nostru. Cel mai bun an ever.

(more…)

Continue ReadingBlue Monday, planuri și acordeoane

Ce înseamnă time management?

Titlul nu e o întrebare retorică. Chiar vreau să știu ce înseamnă time management. De vreo câțiva ani buni tot am în cap această întrebare. Ce înseamnă un time management bun? Am citit cărți, mi-am luat cursuri și m-am uitat la video-uri pe youtube. Fiecare autor și specialist în time management are un răspuns diferit.

Unii zic că ar trebui să îți planifici ziua de când te scoli și până te duci la somn. Fiecare pahar de apă băut, fiecare masă, fiecare pas pe care-l faci trebuie să aibă un scop. Chiar și pauzele și nimicul pe care-l faci în pauza aia trebuie programat, fiindcă doar așa o să fii productiv și eficient. Asta cu productivitatea e o altă problemă, da’ nu e acum momentul.

Alții zic că de fapt n-ar trebui să stai să îți planifici fiecare minut, că trebuie doar să îți setezi niște chestii de făcut în fiecare zi și să le faci pe alea. Și așa o să fii mai productiv și fericit și mulțumit cu tine.

(more…)

Continue ReadingCe înseamnă time management?

Cărțile nu se schimbă

Prietenii și cărțile sunt tovarășii spirituali ai tinereții. În carne și oase, prietenii se schimbă mereu[…]Într-un fel același lucru e valabil și pentru cărți.[…]o carte care ne inspirase în copilărie, recitită după mulți ani, își pierde atracția vie și ne apare ca un simplu cadavru al cărții pe care ne-o aminteam. Însă cea mai mare diferență dintre prieteni și cărți este aceea că în timp ce prietenii se schimbă, cărțile rămân la fel. Adunând praful, neglijată într-un colț de bibliotecă, o carte își păstrează cu încăpățânare caracterul și filozofia. În definitiv, citită sau nu, acceptând-o sau refuzând-o, noi putem schimba o carte doar prin atitudinea noastra în privința ei, și nimic mai mult.

Yushio Mishima “Calea samuraiului azi”

Când aveam 7 ani am primit cadou de Crăciun, Povești nemuritoare de Petre Ispirescu. Îmi aduc aminte cât de ofticat eram că nu pot să citesc sigur cartea aia și trebuia să o rog pe bunica sau pe mama să-mi citească din ea. Odată ce am învățat tot alfabetul am început să devorez cărți.

(more…)

Continue ReadingCărțile nu se schimbă

Nu te opri niciodată din învățat

Când eram încă în școală sau facultate, îmi ziceam că abia aștept să nu mai fiu nevoit să învăț. Voiam să scap de corvoada aia de a învăța.

Ce nu îmi dădeam eu seama pe atunci, este că nu activitatea asta de a învățat îmi displăcea. Ci faptul că trebuia să învăț obligat. Nu îmi plăcea să învăț la comandă sau doar pentru note. Că asta de fapt facem la școală, de cele mai multe ori. Învățăm pentru note, chiar și lucruri care nu-mi plăceau. Le băgam în memorie, luam nota și făceam reset la floppy disk.

După ce-am terminat-o cu școala și facultatea, mi-am dat seama că învățatul nu se oprește de fapt niciodată. Nu poți niciodată să te oprești din învățat. Înveți fie că vrei sau nu. Fie că îți place sau nu. Fiindcă nu te lasă viața altfel.

Eu am făcut contabilitate vreo șapte ani de zile. Și liceu, și facultate. Doar că prin anul 2 de facultate mi-am dat seama că nu voi profesa niciodată în contabilitate. Doar că era prea târziu să mai schimb specilizarea. Așa că am mai tras înainte încă un an și am terminat cu chiu cu vai licența. Și m-am oprit din a învăța după sistem. Doar că nu m-am oprit și din învățat.

(more…)

Continue ReadingNu te opri niciodată din învățat

Întoarcerea la birou

Image by www_slon_pics from Pixabay

E ora 7:30. Îmi verific buzunarele să văd dacă n-am uitat nimic. 

  • Telefon ✔️
  • Portofel ✔️
  • Cheile ✔️
  • Cartelă de access ✔️
  • Mască ✔️

All good. ?

Îmi iau ghiozdanul și ies pe ușă. Las aerul rece al dimineții de toamnă să mă trezească complet. Cu pași domoli și muzica în căști, mă îndrept spre birou. 

În martie 2020, în timp ce eu eram în concediu, biroul unde lucrez s-a închis. Covidul își arăta colții în România și pentru mai bine de un an jumate n-am avut altă opțiune în afară de aia de a lucra de acasă. Mă rog, aș fi putut să mă duc la un coworking space, da’ cine are bani de așa ceva. 

(more…)

Continue ReadingÎntoarcerea la birou