Tu cât de des te gândești la Imperiul Roman?

Zilele astea am avut tot văzut un trend pe TikTok în care femeile își întrebau bărbații din viața lor cât de des se gândesc la Imperiul Roman. Și toate erau șocate de faptul că răspunsurile au variat între “O dată pe săptămână” la “De câteva ori pe zi”.

Dar de ce ar trebui să te surprindă un astfel de răspuns? Tot ce ține de Imperiul Roman este absolut fascinant. Nu e ca și cum ar fi o entitate antică care nu are efecte reale și în zilele noastre. Și nu doar Imperiul, ci și perioada Republicii sunt absolut fascinante.

Pe lângă istoria strategiei militare, care poate părea o chestie de nișă și poate să nu intereseze pe toată lumea, Republica Romană reprezintă un etalon al democrației (până la un punct). Principiile care au stat la baza republicii sunt esența democrației de astăzi. Deși democrația s-a născut la Atena, ea a fost perfecționată la Roma. Apoi, avem toată ingeniozitatea romanilor și realizările lor, cum ar fi drumurile și apeductele care rezistă și astăzi.

Să nu uităm de tenacitatea poporului roman. Acești oameni nu știau să piardă. Își luau bătaie, pierdeau armate întregi și totuși reveneau, iar apoi reveneau din nou până câștigau. Astfel, Republica Romană s-a extins și a devenit Imperiul Roman.

Imperiul Roman a adus apoi arta, poezia și civilizația în toate colțurile Europei. Nu ar trebui să uităm că, fără un împărat roman, creștinismul nu ar fi fost decât o altă sectă obscură, care probabil ar fi fost uitată în tenebrele istoriei.

Imperiul Roman este un imperiu care a rezistat peste 1000 de ani. Din punct de vedere oficial, Imperiul Roman s-a încheiat odată cu căderea Constantinopolului. Deși noi îl numim astăzi Imperiul Bizantin, la acea vreme, bizantinii se considerau romani. Iar după căderea Imperiului Roman, restul imperiilor și-au căutat legitimitatea prin imitarea obiceiurilor imperiale.

Aș putea să mai scriu o mulțime de lucruri, dar n-am mai scris de mult și mi-am ieșit din mână. Dar înainte să închei, sunt curios și eu. Voi cât de des vă gândiți la Imperiul sau Republica Romană?

Eu trebuie să recunosc, sunt fascinat mai mult de perioada Republicii, decât de cea a Imperiului.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă un share.