Provocările de 30 de zile sunt inutile

Photo by Eric Rothermel on Unsplash

Îmi place să mă uit la video-uri educaționale pe Youtube. Găsesc destul de multe informații interesante, mai am un dram de inspirație uneori, plus că e bine să vezi fel de fel de perspective asupra vieții.

Însă ce mă irită foarte mult sunt toate provocările de 30 de zile ce mai toți Youtuberii le fac.

Lumea dezvoltării personale adoră provocările de 30 de zile. În orice carte, curs, discurs, blog post și Youtube video toată lumea îți recomandă să faci un anumit lucru pentru 30 de zile, fiindcă asta îți va forma un nou obicei. Unii reduc cele 30 de zile la 21 de zile, dar tot susțin sus și tare că atât ai nevoie.

Teoria celor 21 de zile (sau 30 de zile, depinde de cine asculți) vine de la un chirurg plastician, pe nume Maxwell Maltz, ce a descoperit că pacienților săi le lua în jur de 21 de zile să se obișnuiască cu noua lor față sau cu să se ajusteze cu lipsa unui membru amputat. Doctorul și-a publicat descoperirile într-o carte numită Psycho Cybernetics și de acolo, toți self-help guru’s au dedus că numărul de zile poate fi aplicat la orice obicei.

Avem numărul magic ce ne poate transforma viața. Putem face un program de 30 de zile și gata, suntem un om nou. De aici și trendul provocărilor de 30 de zile.

Dar realitatea stă altfel, nu-i așa? Cu toții am încercat să ne schimbăm obiceiuri ce le considerăm nocive. Au fost 30 de zile de ajuns? Au fost 60 de zile de ajuns?

Viața noastră e o conexiune neuronală. Tot ceea ce facem, orice obicei, orice tertip, orice tic, e de fapt o conexiune între doi sau mai mulți neuroni. Cu cât repetăm o acțiune mai mult timp, deci cu cât un obicei este mai împământenit în ziua de zi cu zi, cu atât conexiunea e mai puternică. Și cu cât conexiunea e mai puternică, cu atât mai mult obiceiul va fi greu de modificat.

De aceea provocările asta de 30 de zile sunt inutile. Nu poți să îți schimbi viața total în 30 de zile. Poți să faci un prim pas în 30 de zile, dar asta nu e de ajuns.

Dacă îți propui să faci o activitate doar pentru 30 de zile, pornești din start de la premisa greșită. De ce ți-ai pune un timp limită? Dacă vrei să schimbi ceva, să pornești un obicei nou, nu mai bine îl faci toată viața? La urma urmei, vrei o schimbare în bine, nu-i așa? Având limita de 30 de zile, îți lași o portiță de scăpare.

Uitându-mă pe youtube am dat peste video-uri în care creatorii renunțau la cafea pentru 30 de zile. Și povesteau în video-urile respective cât de nasol e, că le lipsește cafeau. Au descoperit ei și câteva beneficii, dar imediat cum s-au terminat cele 30 de zile s-au întors la cafea. Care a fost rostul provocării? În afară de faptul că au făcut un video.

Inspirat de aceste video-uri, am zis să renunț și eu la cafeaua de dimineață (nu că aș fi mare băutor de cafea în general). După câteva zile mi-am dat seama că mă simt mult mai bine dacă nu beau cafea și am renunțat total să mai beau cafea dimineața (sau în orice alt moment al zilei de altfel). Nu am avut nevoie de 30 de zile pentru asta.

Un obicei se face în timp. Cu cât lucrezi la mult la acel obicei, cu atât el o să fie mai împământenit în tine. Nu ai nevoie de doar 30 de zile. Desigur, cele 30 de zile ar putea fi un început bun. Dar de multe ori, după cele 30 de zile, ne întoarcem la vechile obiceiuri.

Schimbările majore în viață se fac pas cu pas și în fiecare zi. Nu făcând provocări de 30 de zile odată pe an.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă un share.