Acolo unde îți stă mintea

Image by Gerd Altmann from Pixabay

Eram în duș aseară. Apa fierbinte ce îmi curgea pe umeri, spăla gândurile unei săptămâni lungi și încărcate.Iar cele care au rămas au devenit mai clare.  

Mă tot gândesc la anul viitor, la fel ca-n fiecare decembrie de altfel. Mă uit la cum a fost anul ăsta și apoi încerc să trasez o direcție pentru anul ce urmează. 

Asta făceam și aseară, în timp ce îmi frecam capul cu șampon. Mă gândeam la tot ce vreau să fac. În lista mea mentală s-au adunat multe. Prea multe. Mi-am dat seama că mai trebuie să tai. Trebuie să tai dintr-un simplu motiv. Nu voi reuși să le fac pe toate. Dar știu că voi încerca să le fac. Și această încercare va face ca totul să iasă prost. Și din tot ce vreau eu să fac se va alege nimicul. Unul prost făcut. 

Pe bună dreptate, multi-tasking-ul este blamat. Nu poți să le faci bine pe toate deodată. Și deși știm asta, ne aruncăm cu capul înainte în toate proiectele ce le avem în față și încercăm să implementăm tot ce ne trece prin cap. Facem cu toții asta, nu-i așa?. 

În timp ce dușul îmi moalele capului cu ropote de apă, am luat o decizie.

Am ales proiectul pe care să mă concentrez în următoarele luni. Și am decis să fiu all-in pe acel proiect. Dimineața, seara și la prânz. Mintea mea să se concentreze doar pe proiectul respectiv, toate ideile și toate eforturile mele să se ducă într-acolo. Și abia după ce termin tot ce mi-am propus cu acel proiect și-l consider unul de success, pot face loc altor proiecte. 

Rumegam de mult la decizia asta. Mergea în background, ca un program pe care nu-l poți închide nici cu Task Manager. Îmi era frică să iau decizia, fiindcă îmi era frică că nu voi lua decizia bună. Simțeam că voi pierde ceva din mine, dacă nu fac totul acum. Mă gândeam că voi pierde un tren, o oportunitate, dacă nu mă ocup de toate deodată. 

Cam asta e argumentul multitaskingului. Trebuie să fac totul deodată, altfel nu am timp, o să pierd oportunitatea, n-o să câștig X. Și în ciuda tuturor avertismentelor, ne încăpățânăm să facem totul deodată. 

Îmi aduc aminte de anul în care mă apucasem serios de scris pe Steemit. Scriam în fiecare zi. Și mă gândeam doar la scris. Nu mai exista nimic altceva. Nu mai era nici un alt proiect. Toată concentrarea mea era acolo.Pe foaia albă, ce eu trebuia să o umplu de cuvinte. Zi de zi, în fiecare zi. Și beneficiile acelui an le resimt și azi, să fiu sincer. 

Dar apoi am intrat în alte proiecte. Lucram în două, trei părți deodată. Concentrarea mea s-a rupt. Cu cât mă concentram mai mult într-o parte, cu atât pierdeam în alta. Și apoi încercam să recuperez. Am intrat într-un cerc vicios din care am ieșit cu greu; și cu un gust amar. Fiindcă n-am făcut nimic bine și am ajuns să renunț la tot într-un final. 

Trebuia să iau o decizie. Acum. Trebuia să decid la ce lucrez acum și la ce pun stop sau încep mai târziu. Fiindcă experiența îmi spune că voi eșua la toate, dacă încerc să le fac pe toate deodată. 

Poți face mai multe într-o oră de concentrare maximă pe un singur subiect, decât dacă stai 3 ore încercând să faci 10 chestii deodată. Asta e direcția în care vreau să mă îndrept. Concentrare maximă. Tunnel vision. Proiecte alese cu grijă. 

Ideile bune le pun deoparte.Le țin acolo, în background. Le țin pentru atunci când le va veni timpul. 

Nu poți să le face pe toate deodată. Ia-le pe rând. Și încetul cu încetul, le vei face pe toate, dar pe rând. 

“It is not that we have so little time but that we lose so much. … The life we receive is not short but we make it so; we are not ill provided but use what we have wastefully.”― Lucius Annaeus Seneca, On the Shortness of Life

Dacă ți-a plăcut articolul, dă un share.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.