Decembrie mă obosește.
Toată nebunia sărbătorilor, colindele ce încep din noiembrie, luminițe peste luminițe, nebunia cadourilor etc. Și după ce se termină astea, începe nebunia finalului de an, obiective, rezoluții, wrap-up’s. Laudatio cu ce s-a facut în ultimul an, ridicarea în slăvi a ce vrei să faci anul viitor, fiindcă trebuie să arăți lumii cât de ambițios ești. Obiective, planuri, bullshit.
Înțeleg importanța obiectivelor și a planurilor. Dar am început să nu le văd magia. Mai ales marketingul intens al culturii de dezvoltare personală. Ți-ai setat obiective? Sunt smart, nu sunt smart? Ai grijă să fie cât mai specifice posibil. Ai grijă să nu fie specifice. Fă listă, scrie romane, fă bullet points etc etc. Cum ziceam mai sus. Bullshit.
Noi suntem oameni, nu corporații. Nu poți să îți gândești viața prin aceleași metode ca o corporație. Oamenii au sentimente, emoții, stres și nervi. Intreacționăm cu alți oameni, întâlnim oameni noi. Clipim și se întamplă viața. Nu poți să stai tot timpul să-ți urmărești KPI-urile.
Dar e bine să îți faci planuri. Și să te gândești la ce vrei să faci. Trebuie să ai un fel de direcție în viață.
În decembrie mie îmi place linie. Să văd ce am făcut în ultimele 12 luni. Să văd ce vreau să fac în următoarele 12. Și de cele mai multe ori planurile mele se mișcă în aceleași direcții: să fac mai mulți bani, să fiu sănătos, să scriu mai mult. Și cam atât.
În ultimii 10 ani am aceleași planuri. De vreo 5 ani îmi mai și ies. Și sper ca și următorii 100 să fie la fel.
Când stau și mă uit în urmă am crescut mereu. Profesional, personal, spritual (aș putea spune). Mă simt mai înțelept. Simt că am încredere tot mai multă în mine. E drept, o mai și gafez la maxim uneori, dar sunt om și a greși e omenește. Important e că învăț din ele.
Sper că și voi faceți la fel.
Am vrut să scriu pe subiectul ăsta mai devreme, da’ m-a luat valul de început de an.
S-avem un an.