Pahare goale

Pahare goale,
Un shot, două, trei,
Măști purtate,
Figuri pictate, zei…
Vorbe goale,
Vorbe spuse-n vânt,
Măști ascunse,
Nu mai știu cine sunt…

Scopul meu,
Nu-l mai cunosc acu,
L-am pierdut, în vânt,
Nu știu cine sunt,
Sau cine am fost ieri,
Pierdut ușor în ceață,
Dup-un pahar de vin,
Mă simt ușor divin,
Plutesc…

Pe-un nor, la sol,
Alerg pe loc,
Încet, precum un melc.
Mă uit în urmă și văd
Aceleași lucruri ce le vad în față…
Îmi văd întreaga viață,
E totul la fel…
Sau doar se repetă,
Până e altfel?


N-am mai scris de mult, dar mă gândesc să scriu mai des. Fiindcă o fac bine. Și cu modestie, de altfel. Iar scrisul e ca un mușchi, pe care dacă nu-l exersezi, se atrofiază.

Poezia asta e scrisă într-o sâmbătă noaptea pe la 3 dimineața. Eram la o petrecere, golisem o sticlă de vin și somnul deja îmi închidea ochii. Și fix atunci mi-a venit cheful de scris. Ca să vezi de unde vine inspirația.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă un share.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.