Adaptarea la noul normal

Aud alarma. Mă întind după telefon, și mă gândesc dacă să dau snooze sau nu. Uneori dau, alteori nu, depinde de cât de obosit sunt. E ora 5. 

Dacă am avut un somn cât de cât ok, mă trezesc imediat, nu mai am nevoie de snooze. Dacă n-a fost ok sau mă simt prea obosit, uneori las mai moțăi până pe la 5 jumate, poate 6. 

Mă ridic din pat, mă duc la baie, beau un pahar cu apă, fac patul după care îmi pornesc laptopul.

Îmi încep oficial ziua. 

Pornesc Youtube-ul și deschid playlistul meu de yoga (am o colecție cu vreo 5 video-uri cu exerciții yoga sau stretching). Aleg unul din ele și încep să mă întind, poate mi s-o dezmorți spatele. După cele maxim 10 minute de yoga, mai urmăresc chestii pe youtube, citesc sau scriu în jurnal.

Pe la 6 jumate mă duc la o plimbare. De curând am început să fac plimbari dimineața. Seara mă simt prea obosit să mai ies la plimbare, plus că e prea întuneric afară. Și nu-mi place să mă plimb pe întuneric. Mai ales pe frigul ăsta de noiembrie. 

După 20 de minute de mers prin frig, mă întorc acasă, îmi fac un bol de cereale cu iaurt și mă pregătesc de muncă. 

La ora 8 încep munca. Devin Ștefan Corporatistul, ăla ce își stoarce creierii pentru 8-9 ore cum să-și facă treaba mai bine, ca la final de lună să-mi iau salariul și să am și eu cum trăi în lumea asta. Și nu o zic cu sarcasm, doar etalez un fapt. Muncesc de-mi sar capacele, pentru salar și pentru mine ca om. La fel cum o facem cu toții, nu-i așa?

După muncă pe la 4 jumate sau 5, închid laptopul de la muncă și îmi încep seara. Îmi fac o cină rapidă (mai nou îmi place să-mi fac mixuri cu lipii, gen pastă de năut cu ouă și telemea în lipie). 

De cele mai multe ori seara e unde se întâmplă magia. De când termin munca și până mă duc la somn, scriu la articole pentru blog, mai învăț ceva programare, mai citesc sau mă joc. 

Și fac asta aproape în fiecare zi. Ăsta a devenit noul normal la mine. Sună atât de ciudat … noul normal (doar cei de la TV puteau să scoată o astfel de sintagmă).

Nu mai am unde să ies după muncă. Nu mă mai duc să scriu în starbucks sau să pierd vremea prin oraș. Nu mai am cele 30 de minute de mers pe jos înapoi casă acasă. Diferența dintre muncă și acasă s-a transformat în ce laptopul folosesc. 

La început mi-a fost greu să mă adaptez la asta. Am și scris despre cum m-am simțit eu cu lucratul de acasă la început aici pe blog. Dar n-am avut ce face. Pus în fața faptului împlinit, exista o singură variantă. Fie mă adaptez, fie mă urc pe pereți sau o iau pe câmpii. 

Și eu am fost tot timpul genul de om care a reușit să se adapteze situației. Chiar dacă e greu, chiar dacă simt atât de mult lipsa interacțiunii cu oamenii față în față, n-am ce face. Strâng din dinți și merg mai departe. 

Nu știm încă cât va mai dura nebunia asta. De aceea nu-mi fac speranțe sau gânduri de întoarcere la cum era înainte. Pot doar să iau situația așa cum e ea acum. Acum fac asta. Acum și aici eu trăiesc așa cum cred eu că e mai bine. Ce va fi mâine e necunoscut, dar voi încerca să mă adaptez oricărei situații în care mă voi afla. 

Voi cum v-ați adaptat noului normal?

Dacă ți-a plăcut articolul, dă un share.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.