Când mi-a venit ideea să scriu acest articol am dat o căutare pe dex online să văd dacă avem vreo definiție a cuvântului corporatist. Și spre surprinderea mea, am găsit.
CORPORATÍST, -Ă corporatiști, -sie, adj. 1. Care ține de corporatism si de ideologia lui. ◊ (Substantivat) Partizan sau adept al corporatismului. 2. Corporativ. Interesul mărit față de evul mediu, încercările de a prezenta organizarea corporatistă a meseriilor ca formă ideală de producție… toate acestea dovedesc că actualii sociologi și istorici burghezi încearcă să demonstreze caracterul etern al capitalismului ca sistem social ideal. CONTEMPORANUL, S. II, 1949. nr. 160, 7/5
Nu prea folosim corporatist cu sensul de mai sus așa-i?
În România de azi, corporatist este orice lucrează într-o corporație multinațională. De parcă faptul că am un loc de muncă la o companie ce are birouri peste tot în lume mă face automat partizan sau adept al corporatismului.
În funcție de contextul folosit, corporatist sună de multe ori ca o înjurătură. Mai ales în perioadele când se caută vinovați pentru ceva, cum s-a întâmplat în ultimii ani când erau prostestele alea masive prin țară. Corporațiile vor să ne fure țara. Auzeai interviuri la televizor unde tot ce era nasol în țară e din cauza multinaționalelor și evident a bieților angajați care lucrează pentru ale. Ai naibii de corporatiști.
Niciodată nu mi-a plăcut să mi se zică că sunt corporatist. Mereu am simțit-o ca o insultă.
E adevărat, lucrezi într-o corporație multinațională e diferit de a lucra într-o firmă locală sau ce are activitatea doar la nivel național. Lucrăm cu oameni din toate colțurile lumii, pe fusuri orare diferite. Suntem nevoiți să vorbim mult în engleză și din cauza combinăm româna cu engleza și uneori, din exterior părem niște roboți (Moise Guran a zis asta odată). Dar asta nu înseamnă că ne leagă altceva în afară de compania la care lucram.
Fiindcă tot e la modă să fii ofensat din orice, eu mă simt ofensat când cineva îmi zice corporatist. Doar din simplul fapt că e o stigmă aiurea pusă. E ca și cum am fi o clasă specială de oameni ce suntem în lumea noastră. Și avem un plan secret de cucerire a României pentru lorzii noștri, investitorii externi.
Sunt un pic surprins unde am ajuns cu povestea, nu asta aveam în cap când m-am apucat să scriu. Însă, probabil erau niște idei ce mustau de mult.
În concluzie, nu mai folosiți corporatist. Decât dacă persoana la care vă referiți chiar este un mare adept al ideologiei corporatiste.