Investitor la bursă

Image by Pexels from Pixabay

În martie 2020 pierdeam 5000 de euro pe Forex, în momentul în care COVID-19 a lovit în mod oficial și agresiv cam toată planeta. V-am povestit întreaga pățanie aici, nu mai are rost să mai reiau încă o dată. 

Întâmplarea face, ca tot 2020 să fie și anul în care m-am apucat de investit la bursă. Probabil doar un nebun și-ar risca din nou banii pe piețele financiare, la câteva luni după ce și-a pierdut o bună parte din economii. Un nebun, da. Dar unul care tocmai a plătit o lecție de 5000 de euro. 

În decembrie 2020 2Performant s-a listat la bursă. Și cu ocazia asta, brokerul care a facilitat listarea, a lansat o promoție pentru afiliații 2P, oferind oportunitatea să îți deschizi cont de tranzacționare la BVB pentru un minim de 500 de lei(de regulă e minim 3000 pentru o deschidere de cont). Mi-a crescut inima când am aflat fiindcă asta îmi doream de mult. Să am o intrare la bursă. Și mi-am făcut cont imediat. 

(more…)

Continue ReadingInvestitor la bursă