Mi-am dezinstalat toate jocurile

De la 14 ani de când am primit primul meu PC, mi-a plăcut să mă joc pe calculator. Jocuri de strategii, shooters, RPG’s, jocuri sportive, le-am jucat pe toate.

Jocurile au fost o parte importantă a dezvoltării mele ca adolescent. Am învățat multe lucruri doar jucându-mă. Mi-am dezvoltat gândirea analitică, am învățat să fac planuri și să gândesc strategic. Am învățat multe lucruri despre istorie, tehnologie, leadership, empatie și multe, multe alte lucruri.

(more…)

Continue ReadingMi-am dezinstalat toate jocurile

Romgleza, moft sau necesitate?

Era o vreme când mă uitam ciudat la oamenii care amestecau româna cu engleza, sau vorbeau mai mult în engleză decât în română.

Uite cum se prostesc, ce naiba, nu pot să vorbească în română?

Nu puteam să înțeleg conceptul de exprima în altă limbă, când poți la fel de bine să folosești la fel de bine limba română. Mi se părea că cei care vorbesc așa doar vor să pară interesanți. Că știu ei să vorbească o limbă străină.

Și am gândit în acest mod până când m-am angajat și eu într-o multinațională. Și am fost nevoit să citesc tot mai mult în engleză, să vorbesc zilnic în engleză și să folosesc fel de fel de terminologii englezești.

(more…)

Continue ReadingRomgleza, moft sau necesitate?

Corporatist, mândrie sau stigmă socială?

Când mi-a venit ideea să scriu acest articol am dat o căutare pe dex online să văd dacă avem vreo definiție a cuvântului corporatist. Și spre surprinderea mea, am găsit.

CORPORATÍST, -Ă corporatiști, -sie, adj. 1. Care ține de corporatism si de ideologia lui. ◊ (Substantivat) Partizan sau adept al corporatismului. 2. Corporativ. Interesul mărit față de evul mediu, în­cercările de a prezenta organizarea corporatistă a meseriilor ca formă ideală de producție… toate acestea dovedesc că actualii sociologi și istorici burghezi încearcă să demonstreze caracterul etern al capitalismului ca sistem social ideal. CONTEMPORANUL, S. II, 1949. nr. 160, 7/5

Nu prea folosim corporatist cu sensul de mai sus așa-i?

În România de azi, corporatist este orice lucrează într-o corporație multinațională. De parcă faptul că am un loc de muncă la o companie ce are birouri peste tot în lume mă face automat partizan sau adept al corporatismului.

(more…)

Continue ReadingCorporatist, mândrie sau stigmă socială?

30 de zile de coding

(sursa: pixabay.com)

De prin facultate cochetez cu coding-ul. Am încercat HTML, am încercat să învăț JavaScript, SQL prin anul I de facultate. Dar niciodată nu am trecut de câteva zile de învățare.

Poate din cauză că nu aveam motivația necesară. Sau fiindcă era cursul gratuit și eu preferam să mă uit la seriale sau să mă joc.

Lumea e schimbătoare și niciodată nu știi când un set de abilități îți vor fi de ajutor. Da acum am un job stabil și totul merge relativ bine, dar cine știe ce se va întampla peste un sau doi. Cine știe cum va fi lumea dupa COVID? Dacă e ceva ce ne-a arătat această pandemie, este că totul este posibil.

(more…)

Continue Reading30 de zile de coding

Cât de importantă e ora de somn

Săptămâna trecută scriam despre Arta de a te trezi devreme. După ce am scris articolul respectiv, mi-am dat seama că mi-am îndreptat atenția doar spre ora de trezit și n-am zis nimic despre ora de somn.

Ora la care ne pregătim să dormim este foarte importantă. De multe ori, atunci când cineva mă întreabă care e secretul trezirii mele de dimineață și eu întreb, la rândul meu(știu, nu-i frumos), care e ora lor de somn.

(more…)

Continue ReadingCât de importantă e ora de somn

De ce ar trebui să te uiți la The Chef Show

“The Chef Show” este un show de gătit realizat de Jon Favreau (regizorul ce a regizat Iron Man și a dat startul universului Marvel).

Pe lângă acest documentar despre gătit, Jon Favreau a jucat și regizat și în filmul “Chef”, unde interpretează un bucătar ce își deschide un food truck. Vă recomand să vă uitați și la film. Sunt sigur că o să vă placă.

Dar nu despre film vreau să zic, ci despre show-ul culinar. În acest show, Jon și Roy (bucătarul ce îl ajută pe Jon în realizarea acestui documentar), merg din restaurant în restaurant și gătesc fel de fel de rețete. Împreună cu bucătarii restaurantelor desigur.

Eu am văzut primele 4 episoade din sezonul 1, volumul 3(nu mă întrebați de ce am început așa, e de vină Netflix) și îmi place la nebunie. E o atmosferă caldă, prietenoasă și jucăușă. De fiecare dată mi se face chef de gătit când mă uit la câte un episod.

(more…)

Continue ReadingDe ce ar trebui să te uiți la The Chef Show